Calea mi se luminează , Prin acest Cuvânt prea sfânt. Viața mi se ușurează , De al grijurilor gând. Pentru mine e mai dulce, Decât mierea-n gura mea, Mi-e mai scumpădecât lumea, Cartea zisă , Biblia!
Numai prin Cuvântul vieții, Biruiesc orice pă cat, Sufletu-n el se-ntărește, Când e trist și apăsat. Prin el eu înfrâng ispita, Și ca serv ce-s mântuit, Tot prin el vestesc pe Domnul Ce pe cruce a murit.
Cum aleargăpe că rare, Cerbul dupăun izvor, Astfel caut și eu Cuvântul, Dulcelui Mântuitor. Chiar în ziua întristării, Mângăierea mi-o găsesc, În Cartea, Scriptura sfântă , Numa-n ea mă-nveselesc.