O, Doamne mare, Că nd privesc eu lumea Ce ai creat-o Prin al Tău Cuvănt Și ființ ele Ce-mpodobesc natura, Cum le-ntreții Cu brațul Tău cel sfănt.
Privirea că nd mi-o-nalț Și văd minunea: Mulțimea astrelor Ce-alerg pe cer, Mărețul soare, Căt și măndra lună , Ca mingi de aur Plutind prin eter.
: Atunci îți că nt Măreț Stăpinitor Ce mare ești, Ce mare ești ! :
Că nd întălnesc Pe Domnu-n Cartea sfăntă Și că nd zăresc Mulțimea de-ndurări, Pe-ai Săi aleși Cum i-a iubit într-una, Și i-a condus Prin binecuvântări.