Urla marea-nfuriată , Vîntul șuieră-mprejur, Însăeu, stau fără teamă , Pe-a mea Stîncăveșnică .
Spune-mi suflet, Dus de valuri, E Isus și Stînca ta ? Daca nu e, vin degrabă Și ia-L ca Mîntuitor !
În zadar furtuna bate, Geabă-i noapte-n jurul meu: Liniștit eu stau pe Stîncă , Zorii zilei aș teptînd.
E o Stînca, ce de veacuri Stăîn valuri ca un far, Adăpost oricărui suflet, Care-i dus de-al vieții val.
Stînca mea, a mea Cetate, Locul meu de adăpost, Al meu Sprijin în necazuri, E Isus, Isus Cristos.