Atunci, strig că tre Dumnezeu, Să stâmpere necazul meu, Că grijurile astea lumești, Nu sunt daruri cerești.
De sunt câteodatăîntristat Și-n inima mea disperat, Pe când n-am ce să mă-ngrijesc, De lucrul pământesc,
Din ce în ce cântarea mea, Cu foc mai tare va suna, Ceru-nnorat se-nsenină , De-o rază-n inimă ,
Mi-aduc aminte de Isus, De Cel Ce aceasta ne-a spus: Să nu avem grijuri mereu, Că-n cer e Dumnezeu.
Că-l văd pe-al meu Mântuitor, Pe al meu binevoitor, Și-așa în loc de plâns, suspin, De bucurie-s plin.
Atunci, aminte îmi aduc, De-al meu cântec aș a plăcut, Și-ncep să cânt încet, frumos, Tot cu suflet duios.