Mă-ntreb în tăcere și strig că tre Cer, Că nd vine necazul, nădejdile pier Și ființa mea slabăfăcută din lut în măna Lui Sfăntăia nou început
Și focul măarde, dar jarul rămas Aprinde întruna al rugilor ceas. Și Domnul mi-aratăacum și mereu Că El e Olarul, iar lutul sunt eu!
Că nd vine ispita și drumul e greu, Atunci că nd n-am pace în sufletul meu Alerg la Golgota, la cruce plăngănd, La mila lui Isus, la Mielul cel blănd
M-aseazăpe roatăși-ncepe ușor Să dea formănouăla fragedul ol, Apoi cu blăndețe măpune la loc Și-n marea-I iubire măcurațăn-n foc.