Lasă-mi cumpăna gîndirii, Mai nainte de-a vorbi, Și puterea stăpînirii, Adevăr să pot rosti. Știu că Ție-Ți voi da seama, Pentru orișice am spus, Și mă umple Doamne, teamă Că osîndei voi fi dus.
Prin mustrarea Ta cu milă , înfrînează-mi limba mea, Căci ușor sau chiar în silă , Lesne-n vinăpot că dea. E mai grea ca piatra-n praștii, Vorba ne-nstrunitei guri; Doamne-nvață-mămăsura, Cumpănită din Scripturi.
Doamne-ndură-Te de mine, Singur eu măosîndesc, Cînd de voie, fără voie, Cu gura păcătuiesc. Vrednic sunt de judecată , O, indură-Te Isus; Ca să nu aud odată , Că gura mea greșa spus.