Măsint stingher, ca luna’n cer, voi stele ce’n mistere, Zvârliți scântei, dar nu știți ce-i să suferi în tăcere. E codrul mut și a tăcut izvorul plin de spume. E cerul stins și s-a întins tăcerea peste lume.
În noapte lin, ca un suspin, un glas departe plânge; E jale’n cânt sau tristul vânt tot dorul lumii strânge, În pieptul meu se nasc mereu aceleașcalde patimi, O, florilor, de-atâtea ori eu v-am stropit cu lacrimi!
În liniștea din noaptea grea, un glas se tânguiește, În Ghetsimani., în spaime mari, Isus se chinuiește. O, Tatăl meu, e Fiul Tău ce trebuie să moară . Puterea Ta măv-ajuta să beau din cup-amară .
Isuse scump, salvarea mea, e moartea Ta cumplită ; Ai înviat, Ne-ai dăruit viațământuită ! La Tine ia-ne ființa, când umbra morții vine, Ca’n veșnicii, în bucurii să fim mereu cu Tine.